#2 Fashion through the eyes of a programmer

Gânduri…

Am ajuns într-un moment în care am început să îmi amintesc diverse lucruri din trecut. Parcă nu de mult timp mă grăbeam să plec de la liceu să ajung fie la meditațiile pentru bac, fie la cursurile de design vestimentar. S-au schimbat atât de multe… unele în bine, altele mai puțin. Îmi place să cred că majoritatea în bine.

Am câștigat alături de mine niște oameni extraordinari și am „pierdut” câțiva care nu își aveau locul în viața mea. Am învățat, sau mai bine spus, m-am convins că există karma și că nu te poți aștepta la lucruri bune dacă faci rău. Dar mai presus de toate am învățat că trebuie, oricât de greu ar fi, să îți faci timp și pentru pasiunile tale și pentru lucrurile care îți plac cu adevărat. Problema cea mai mare este că în momentul în care încercăm să facem ceea ce ne place, cei mai mulți dintre noi ne lovim de clasicul „cu asta mori de foame”. Ne lovim de oameni care găsesc dezavantajele la orice. Și cel mai greu este atunci când acești oameni fac parte din familie sau îți sunt prieteni foarte apropiați. Chiar și așa, m-am obișnuit să nu îi iau în seama, să nu le mai spun povești cu ceea ce îmi doresc ci să mă apuc direct de treaba.

„Believe you can and you’re halfway there.”

Totuși, dintre toate, cel mai mult pot spune că îmi lipsesc acele ore petrecute la atelier, la școala de arte. Acele ore în care ascultăm mereu aceleași câteva melodii de la Magic FM (iar în luna Decembrie aceleași câteva colinde) fără să devină plictisitor. Desenăm, pictam, coseam, povesteam. Erau câteva ore în care mă încărcăm cu suficientă energie și bună dispoziție pentru săptămâna care urmă. Câteva ore de care aș avea o disperată nevoie acum și pe care încerc să le găsesc… cumva… cândva… printre multe altele.

FACEBOOK | INSTAGRAM | PINTEREST

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *